
Primele mele ședinte de psihoterapie, undeva prin 2007, aveau pe fundal o lampă de aromaterapie. Aprindeam o lumânare și o puneam în partea de jos, sub vasul din ceramică neagră pe care îl umpleam cu apă. Picuram câteva picături de ulei esențial.
Aveam doar câateva sticluțe. Mă ghidam după singura carte de aromaterapie pe care o aveam în bibliotecă la acea vreme. Uleiurile umpleau încăperea cu un miros plăcut. Dar eu nu aveam nici atenția, nici limbajul intern necesar să înțeleg ce se întâmplă.
Ca orice psihoterapeut debutant, făceam un efort constant să rămân vigilentă. Să aplic corect ceea ce învățasem. Să mențin controlul asupra procesului de vindecare.
Mi-au trebuit câțiva ani de practică ca să pot coborî din cap în corp. Treptat, am lăsat intuiția să preia frâiele. Și am descoperit existența unui limbaj al simțurilor. Un limbaj adesea în contradicție cu logica mentală, care oferă indicii infinit mai fidele despre ce se întâmplă cu adevărat în interior.
Eram convinsă că nu există o legătură reală între psihoterapie și arome. Până la un episod petrecut la mai mulți ani distanță. Datorită unei arome, aveam să mă trezesc că am curajul să plec de la un job sigur.
Trăiam pe pielea mea o schimbare foarte vizibilă, datorită folosirii consecvente a unui ulei esențial. Pur și simplu de dragul aromei, fără niciun obiectiv și fără nicio așteptare.
Rezultatul m-a intrigat profund. A fost un moment de cotitură. Mi se părea că o ușă se deschide și prin ea începeam să întrevăd o legătură între psihoterapie și arome.
Am început să caut. Am citit tot ce am găsit. La acel moment, literatura de aromaterapie era destul de limitată în România. Am petrecut multe ore la Biblioteca Națională, răsfoind pe rând cărțile disponibile, căutând orice informație legată de proprietățile psihoemoționale ale uleiurilor. De cele mai multe ori găseam două-trei rânduri per ulei, pe care mi le notam.
Informațiile erau nu doar puține, ci și adesea contradictorii. Și, mai important — toate erau centrate pe simptome și protocoale fixe. Pe mine mă interesa cu totul altceva: cum se pot folosi uleiurile ca sprijin aromatic personalizat în autocunoaștere și în terapia individuală.
Ceea ce nu găseam în cărți
Experiența mea directă cu aromele îmi arătase că efectul lor nu este liniar și nici predictibil. Este profund personal.
Nu numai efectele sunt diferite de la om la om. Și modul în care percepem mirosurile diferă. Experiența mea olfactivă era mult diferită față de cea a altor persoane. Și era firesc să fie așa pentru că unicitatea noastră este o realitate biologică și emoțională. Nicio rețetă standard nu o poate acoperi.
Asta m-a făcut să simt că trebuie să existe ceva mai mult. Ceva care să explice de ce interacționăm diferit cu uleiurile la nivel emoțional. De ce aceeași aromă produce stări diferite. De ce anumite mirosuri ne ajută să accesăm emoții și amintiri corporale pe care cuvintele nu le ating.
M-am hotărât să renunț la rețete. Am încetat să încerc să conectez aromele cu afirmații din cărți pe care nu le simțeam vii. Am început să ascult mai mult ce îmi spuneau aromele.
Le-am folosit în parcursuri lungi. Nu ca soluții, ci ca însoțitori ai proceselor prin care treceam. Le-am folosit ca facilitatori ai dialogului interior. Ca și catalizatori în exerciții de journaling. Ca acceleratori ai accesului la emoție.
Am experimentat mai întâi în ședințele cu mine însămi și apoi, treptat, în cele cu clienții mei. Mi-am dat voie să nu știu. Să experimentez. Să văd ce simt.
Vrei să aprofundezi metoda? Cartea îți oferă sistemul complet. Descoperă cartea AICI
Rezultatul
Toți acei ani de căutări, de vulnerabilitate și de coborâre în corp sunt astăzi adunați între coperțile unei cărți.
„Psihoaromaterapia. Trezirea Vindecătorului Interior” nu este o carte cu protocoale și rețete fixe. Este un ghid care te învață cum să îți folosești propriul simț olfactiv pentru a accesa resurse interioare. Cum să folosești aromele pentru a ajunge acolo unde cuvintele nu reușesc.
Un mod de lucru la care Vindecătorul Interior participă negreșit.
Dacă vrei să parcurgi acest proces însoțită, cu suport personalizat, poți lucra direct cu mine. → Lucrează cu Monica 1:1. Lasă-mi un mesaj, click AICI.
